Tuesday, 15 July 2008

Pe acorduri de iubire

Nu o pot vedea, dar o pot auzi. Se strecoara in urechea mea, imi cutremura tot corpul, se ascunde in cele mai profunde simturi ale mele, cunoscute si necunoscute. Un fior suav dar de o intensitate coplesitoare, de o adancime marcanta, de o durere placuta, de un extaz nemaipomenit, imi cuprinde intregul trup. Ma amorteste, imi ia orice forta, orice brutalitate umana posibila, ma transforma. La auzul ei sunt asemenea spicului auriu din imensul lan de secara. Ma misc in voia basului, respir odata cu tobele, traiesc odata cu bataia ritmului. Si-a facut loc in mintea mea si dicteaza adesea ratiunii, si-a facut un locas in sufletul meu si imi ingreuneaza emotiile. Am devenit o parte din ea, iar ea absolut totul in mine. Ne-am faurit impreuna propriul univers unde cunoasterea inseamna apropiere, unde frumusetea apartine uratului, unde iubirea este sacralizata, este acceptata, este inteleasa. In prezenta ei sunt mai fragila decat orice floare, mai sensibila decat orice emotie, mai cristalina decat apa, mai pura decat roua diminetii, mai sincera decat orice oglinda, mai departe decat orice gand...devin sunet, devin glas, devin suspin, devin o lacrima dar si zambetul demult apus, devin ceea ce-am fost mereu si inca ceva mai mult. Ma inalt si plutesc, ating cote maxime, depasesc limite, ma desprind de real, existenta iluzorie si ma indrept spre virtual, imaginar...inapoi la mine. Ma saruta melodios, imi ramane intiparita pe buze, ma atinge pe umar si e mereu catifelat, ma imbratiseaza si deodata imi este bine. Nu ma poate vedea...nu o pot vedea...dar ne regasim mereu, o inima ce plange si o sonata care o mangaie, un copil si o pirueta care il face sa danseze, o femeie si un tango care o face sa simta fiorul unei iubiri ascunse. Este un duet, care imi aduce aminte ca inca mai exist. Mi-a placut mereu sa fiu independenta, dar depind de ea. Am crezut ca sunt o fire puternica, dar cu ea imi pierd gandirea lucida. Am fost inscaptiva in propria mea minte, dar ea mi-a deschis ochii. Am iubit, dar ea mi-a dat o palma. Am plans si doar ea m-a auzit, m-a simtit, s-a induiosat, si-a lasat sarcasmul, rautatea, ironia, dispretul, indiferenta deoparte si m-a luat in grija ei. Ratacesc mereu, dar ea ma prinde de mana. Traiesc pentru ca mi-a dat din sufletul si sunetul ei. Ea este acel "gratar de la intrarea in suflet", ma ocroteste, ma inalta, ma face sa cred ca nu orice lumina a trecutului e arsa, ma face sa constientizez ca sunt ceva mai bun decat cred, ma face sa sper....sa sper ca inca mai am de trait...ca noi doi... inca nu ne-am nascut....

2 comments:

Mara said...

Pe acorduri de iubire intrece tot ce ai scris pana acuma! Bravo! Super!
...tot asa... :) >:D<

Gloria said...

@mara: Danke schön!