Thursday, 7 August 2008

Jocul imaginilor

Asa cum admiri un tablou cand intri intr-o galerie de arta sau analizezi o frumoasa statuie din muzeu, asa cum studiezi cu atentie un vechi manuscris sau cum nostalgic privesti un album de fotografii, asa si eu o privesc azi pe ea. Am acea senzatie ca mereu suntem doua suflete cand stau in camera, cand ma plimb in oras, cand sunt la volan, cand ma duc la cumparaturi. Ajung sa imi dau seama ca in viata mea este cineva care ma urmareste atent, care imi analizeaza fiecare miscare, care imi controleaza fiecare gest, care patrunde in mintea si in sufletul meu, macinand mereu in mine, ca o morisca. Cu toate ca evit sa ma uit prea mult in oglinda ma trezesc in unele momente ca stau si privesc hipnotizata la acel chip mut...un chip care dezvaluie totusi cate ceva din trasaturile ei. Imi dau seama deodata ca ma priveste insistent si atunci aproape ca ma lipesc de oglinda incercand parca sa patrund in ea, sa patrund in mine. Vad doar imagini...parca ar rula un film in fata ochilor mei. Sunt imagini frumoase, sunt placute, ma fac sa zambesc, ma fac sa plang de emotie. Sau sa fie regret?...Pentru ca imi vizionez franturi din trecut? Am murit in ultima zi a trecutului si m-am nascut in prima zi a prezentului. Sunt eu si totusi nu aceeasi...ea a disparut. Oare pentru totdeanuna? Trebuia doar sa o tin de mana. Dar stransoarea mea puternica devenea pe zi ce trece mai moale, mai blajina pana cand am pierdut-o, pana cand mi-am adus aminte de ea, pana cand am vrut din nou sa-i strang cu putere mana....dar am strans-o doar pe a mea. Din acel moment ea a incetat sa mai fie eu, iar eu am incetat sa mai fiu ea. E ciudat sa te cauti cand stii ca existi, sa fii la un pas departare si totusi sa te ocolesti mereu. Mi-am lipit asa de tare fata de oglinda incat abia pot sa respir, ametesc in negrul ochiilor mei, iar prin aburii formati de respiratia mea, intrezaresc o imagine, asemenea unei umbre. Cu bucurie imi dau seama ca este ea si ca se afla pe malul marii. Da....imi placea sa merg la mare...Sta cu spatele la mine, se uita in departare. Pe cine cauta? Oare pe mine? Ma dor deja ochii, simt ca ma sufoc, dar vreau sa aud marea, vreau sa o intreb daca ma mai recunoaste, daca stie cine sunt. Un val puternic de lacrima cu alge sterge imaginea din oglinda asa cum ploaia sterge pasii lasati de trecatori. Vad din nou acel chip mut de odinioara si ma cuprinde deodata o dorinta aproape demonica sa sparg oglinda in mii si mii de cioburi. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ma intorc brusc si imi sterg marea din ochi. Sarea ma ustura ingrozitor, iar algele imi usuca pielea. Ma intorc cu spatele pentru ca stiu ca data viitoare cand ma voi uita in oglinda, o voi vedea din nou, si poate ca atunci imi va spune ce cauta, daca ma recunoaste. Ajung sa ma intreb in final daca avem dreptul sa luam inapoi ceea ce odata am pierdut...sau am lasat sa se rataceasca...Ma intreb daca ea, de pe tarmul trecutului ma vede in oglinda prezentului....sau daca eu sunt cea care o cauta in spatele sticlei...Inca nu am reusit sa ajung la un raspuns...valurile ei si lacrimile mele au sters de fiecare data imaginile....

No comments: