Thursday, 28 August 2008

Nasturii

Am cumparat intr-o zi multi nasturi colorati, de marimi si forme diferite. Admirandu-i, ma intreb daca nu cumva toti nasturii acestia, depozitati in cutiile din magazin, nu suntem chiar noi, depozitati in cutiile vietii. Mari si puternic colorati, inca mici, abia nascuti si foarte palizi, niste pensionari ruginiti, luciosi si plini de orgoliu, timizi si de o textura mata, gauriti de multe vicii sau doar de o singura intrare si de o iesire, cu capul patrat sau perfecti in rotunjime, nobili de aur si argint, mediocrii de bronz...si invizibili de plastic. Daca cineva crede ca doar nasturii duc o viata lipsita de independenta, una de sclavie atunci sfatuiesc persoana in cauza sa intre ca si mine intr-o zi in magazin, sa se duca la cutia cu nasturi si sa priveasca pentru o clipa inauntru. Daca nasturii in general sunt cusuti pe haine, legati intre ei sau atasati unei genti moderne alaturi de niste margele colorate atunci si noi suntem cusuti pe destin, traim in familii sau separat, ne miscam in medii variate, suntem atasati unei clase sociale anume sau azvarliti inapoi in cutia de unde am venit...Daca esti un nasture mare, cu trasaturi fine si cu pietricele sclipitoare la gat nu inseamna ca esti si unul rezistent, capabil sa faci fata oricarei intepaturi din exterior. De multe ori nasturii mici se adapteaza mult mai usor in diferite circumstante, pastreaza un suflet viu si dornic de aventura, poarta haine de culoarea optimismului si se pot lauda cu statutul de fini observatori. Dar sunt si acei nasturi lipsiti de personalitate, care se lasa mutati dintr-un loc in altul, impunsi de mii de ori. Sau poate ca sunt prea lasi sa isi puna prioritati, sa nu se lase calcati in picioare, sa nu accepte resemnati niste vorbe aruncate-n vant, niste priviri de sus, pline de sarcasm. Fie mari sau mici, colorati sau banali, multi nasturi sunt plini de promisiuni, te ametesc cu linguseli, stiu cum sa te ademeneasca, cum sa te faca sa te aliezi cu ei, ca in final sa te lase cu ochii in soare, sa te plimbi singur pe strazi, sa umpli tu sacul cu promisiuni...Ce nasturi ipocriti! Cateodata ne legam atata de strans de niste lucruri, de niste amintiri, incat nu le mai putem da drumul, decat atunci cand obligati de sufletul nostru ruginit, de oasele noastre fragile, ne desprindem de acel "ceva"...In caderea noastra reusim unii dintre noi sa ne prindem de o alta "haina", de un alt gand. Altii se inchid in ei, se ascund intr-o cutie imaginara, unde isi incep o alta viata in intuneric si in praf. Ca vrem sa nu, suntem dependenti unii de altii si legati de un fir lung si subtire, aproape transparent. Ne agatam de idei, de obsesii, dar si de zambete, de imaginatie, de note melodice...Trebuie sa ne tinem stransi si sa privim mereu inainte, pentru a nu fi azvarliti in cutia cu praf. Chiar daca nu vrem sau nu putem sa ne dam seama, noi suntem niste nasturi, care ne coasem singuri destinul sau ne lasam cusuti de altii, care ne ghidam dupa propriul fir sau ne prindem disperati de firul altuia...Niste nasturi convinsi de propria libertate, chiar daca inaintam in aceeasi "cutie", ne agatam toti de "haine", dar de materiale diferite, stralucim cu aceeasi putere, dar nu in acelasi timp... Nu e chiar asa de rau sa fii un nasture. Viata poate fi si o sclavie frumoasa...depinde cum te prinzi de firul ei, cum iti pui calitatea de "nasture" in valoare sau cat de adanc lasi acul cu venin sa patrunda in tine....

2 comments:

Hellene, tomata cu scufiţă said...

:) Nu m-am gandit nicioadata la nasturi in contextul povestit de tine, dar acuma, daca ma gandesc, ai dreptate, comparatia e cum nu se poate mai potrivita. :)

Gloria said...

@hellene,tomata cu scufita: Ciudat, dar parca am inceput sa fiu ceva mai atenta cu nasturii mei....