Friday, 26 September 2008

Comorile din trecut

Mi-am petrecut toata dimineata in pijama! Nimic nu este la locul lui si parca pe zi ce trece obiectele incep sa se ascunda de mine, sa dispara, sau poate sunt eu prea coplesita de atatea bagaje, cutii si cutiute, saci de gunoi, pungi de ambalat….Credeam ca este mult mau usor cand te muti. Stateam inca la masa, clatind cu cafea ultimele firimituri de paine. Vizualizam in aer programul zilei cand o intoarcere de 180 de grade ma arunca inapoi in camera, printre cutii, sertare umplute cu diferite colectii de cercei, bratari, parfumuri, caiete, reviste. Rafturi ingreunate de carti, medicamente, cateva poze vechi, din nou hartii, dosare si nu in ultimul rand un strat bun de praf. Calc fara sa vreau pe genti, ma impiedic de cablurile tehnologiei medorne, inhalez aerul “proaspat” a unei adevarate arhive…o adevarata lada cu comori…Daca am avut nevoie de 18 ani pentru a parcurge fiecare amanunt al vietii mele, trecutul l-am rasfoit si revizuit in doar patru ore. Au fost patru ore, in care am gasit accesorii de mult uitate si chiar niciodata purtate, haine care nu ma mai incap demult sau de care am si uitat ca mai exista. Am retrait perioada bratarilor de lemn sau a cerceilor lungi din plastic sau orice alt material ordinar, moda bentitelor colorate, a impodobirii camerei cu lumanari, animalute de plus, multe poze inramate. De data aceasta nu am cotrobait in arhiva cum obisnuiam sa fac pana acuma, nu m-am uitat la “documentele vietii” pentru a le inchide inapoi in ladita de comori. Azi am aruncat tot ce nu am purtat, tot ce nu am folosit, tot ce am agonisit pentru a umple camera, tot ce am dat uitarii in dulap si sertare, tot ce nu mi-a placut, tot ce m-a facut sa plang sau chiar sa rad, tot ce m-a lasat indiferenta, tot ce imi lasa acuma un gust amar, tot ce a fost de moment, fetita cu agrafe colorate, colectionara de mici obiecte, adolescenta…eleva…M-am confruntat din nou cu problemele anorexiei de la inceputul liceului, dar de data aceasta cu o implicare pur pasiva, de cercetator, renuntand la toate revistele mele de slabit si diete magice, la ziarele de scandal “Moarte prin infometare”, la oglinda din mintea mea… Am rupt multe foi, hartii, caiete, reviste, ziare, pliante, toate adunate puse la “dosarul meu”, si voi admite fara nici o retinere ca am avut o deosebita satisfactie in actul meu de a distruge in mii de bucati, de a azvarli cu indiferenta in sacii mari de gunoi, de a goli, de a aerisi, de a sterge praful in lada cu comori… Arhiva trecutului meu este pe mai mult de jumatate distrusa, aruncata, sau data mai departe…trecutul meu si prezentul altuia…Nu stiu daca se poate spune ca este nebunie sau ignoranta din partea mea sa arunc atata din mine, si nici pur egoism sau snobism fata de unele lucruri, ce in final mi-au apartinut candva. Dar stiu ca ieri nu e niciodata azi, chiar daca as vrea. Forma scrisului e alta pe minut ce trece si pana si parfumul capata un miros greu si invechit. Nu pot “sa intru la apa” de fiecare data cand vreau sa port acea rochita din acea vara si nici sa imi impodobesc cozile impletite cu mii de agrafe colorate, chiar daca nimic nu-mi sta in cale. M-am saturat sa tot pastrez in idea ca “poate voi mai avea nevoie candva” sau pentru ca imi reaminteste de ceva sau cineva, cand eu, demult am disparut din cealalta arhiva. Am alergat pe banda unui film alb-negru, m-am scufundat intr-un ocean de imagini invechite, am inotat in mine si in final m-am pescuit tot pe mine. Dar sunt mai usoara si mai libera. Recunosc in mine naivitatea si sufletul de copil…dar azi sunt un copil mai matur. Stiu ca nu pot pana la nesfarsit sa ma ascund in arhiva trecutului si mai stiu ca adevarata lada cu comori o purtam mereu la piept. Trebuie doar sa stim unde am pus cheia…Citisem candva ca “uneori nu ajunge doar sa intorcem fila…uneori trebuie sa o si rupem”. Mie mi-a trebuit o singura dimineata….

2 comments:

danutz said...

cate piei din acestea inutile lasam oare in urma noastra intr-o viata?
eu am ajuns la al 3 lea val. si sper ca voi mai trai mult. :)

Gloria said...

@danutz: Hmmm...daca stau bine sa ma gandesc, lasam in fiecare clipa cate ceva in urma...si uneori ne izbeste cate un val...un val care totusi da viata :)