Wednesday, 29 October 2008

Cand ne facem ghem

De ce atunci cand suntem necajiti sau cand lacrimile incep de la sine sa se prelinga pe obraz, avem tendinta sa ne "facem mici", sa ne ascundem intr-un loc cat mai intunecat, obscur parca uitat de lume, sa ne pliem ca o cutie de carton si sa ne ducem singuri la colt...? In loc sa aruncam ceea ce deja e stricat - acel lucru sau acel gand care ne intuneca chipul, ne ingreuneaza capul, ne lasa seci si fara vlaga - strangem cat mai puternic totul in noi, nu cumva sa vina cineva si sa ne fure grijile, tristetile, nu cumva sa-si dea seama cat de singuri suntem si cata nevoie avem totusi de acea mana, de acel zambet cald si plin de intelegere. Defapt, daca stau bine sa ma gandesc, povara tristetii devine si mai grea, si mai greu de suportat, atunci cand nu vrem sa ne eliberam de ea. Stiu ca vorbesc foarte abstract si poate aberez putin sau chiar gresesc in afirmatiile mele....stiu si eu ca nu toata lumea se ascunde in cutia de carton. Si daca stai totusi sa analizezi putin, macar la o prima contorizare a sufletului uman, vezi cum lumea se micsoreaza, umbla cu capul aplecat, este cocsata, cu privirea inasprita, mormaie ceva in barba, zice "n-am nimic, n-am nimic" si se indreapta catre cel mai inghesuit loc unde stii ca esti singur. Se ascund in spatele unui ziar pentru a citi spatiul dintre cuvinte, isi ineaca fata in palme, isi lasa lacrimile sa curga siroaie pe obraji, sa se prelinga pe maneca, sa atinga genunchiul indoit, sa cada in balta ce se formeaza in jurul lor si pe care nimeni nu o poate trece inot...Stand asa te intrebi oare de ce nu ai incercat sa schimbi ceva, oare de ce nu ai mers inainte cand stiai ca drumul inapoi e fara destinatie, oare de ce nu te-ai lasat prins de mana, cand stii foarte bine ca singur nu poti sa "traversezi apa"...Asa ca tind sa cred ca majoritatea facem la fel, ca ne adunam ca ata unui ghem in loc sa ne impletim cu viata intr-o minunata podoaba, ne sufocam in loc sa lasam sa intre aer in noi...Cu ceva ani in urma, m-am ascuns sub birou...in liceu am ajuns sa plang cateodata in dulap....azi m-am trantit pe jos si m-am ghemuit intre pat si noptiera...

No comments: