Tuesday, 18 November 2008

Impolitetea mizerabila si isteria muzicala

Sunt deocamdata 3 lucruri ce ma deranjeaza si nu pot sa inteleg de ce se intampla... 1.Nimeni nu saluta pe nimeni in camin! Nici la intrare, nici la iesire, nici cand ne intersectam la cutia postala, nici cand asteptam liftul impreuna, ce sa mai zic de luxul de a fi salutat sau de a ti se raspunde la salut atunci cand deja esti in lift. ba chiar mai mult, a trebuit sa alerg pe coridor si sa strig dupa stimablia sa retina liftul ca sa primesc ca si raspuns usila inchise si asteptarea urmatorului lift. Mi s-a intamplat sa spun "hello" si "bye" special mai tare si mai intens pentru a ma face auzita si nu de putine ori mi-am auzit doar propria voce, mi-am raspuns singura la salut....Studentii vin, studentii pleaca, trec pe langa tine de parca ai fi un obiect decorativ, dar fara valoare, o pornesc cu pasi grabiti pe coridor, cu privirea in pamant si cu "zdranganelele" in urechi si tresar de fiecare data, parca ar fi prinsi in flagrant, atunci cand un simplu "hello" sau "bye" al meu, ii rupe brutal din vartejul gandurilor.....as tinde totusi sa zic al nesimtirii.... 2.Povestea caminului nu se termina aici! Nu pot sa inteleg de ce majoritatea isi expun gunoiul in fata usii, pe care evident uita sa il arunce, astfel ca atmosfera de pe coridor este foarte "placuta" si "proaspata". Zilele astea mi-am dat seama de ce se intampla acest lucru! Jos in camera unde se arunca gunoiul, defapt trebuie sa specific, unde sunt 5 tomberoane imense de gunoi, se odihnesc pe jos toate resturile posibile, haine, papuci demodati, farduri expirate, ce mai! un adevarat bazar...Unii ar fi chiar fericiti sa mearga la cumparaturi acolo! Am sarit peste maldarul de gunoi si ce aud cand arunc punga mea in tomberon??? Suna a GOL! Atunci cum se explica faptul ca tot gunoiul zace pe jos cand tomberoanele asteapta cu nerabdare sa ia "cadourile" in primire? NU degeaba exista zicala "lenea e cucoana mare"....dar si nesimtirea intra din nou in joc! 3.Obisnuiesc sa ma duc la musicals atunci cand vreau sa imi ocup in mod placut ziua de duminca dupa-masa. Pentru mine nu poate fi nimic mai deranjant decat aplauzele publicului din 10 in 10 minute, la finalul fiecarei parti dintr-o melodie, la fiecare pauza a actorilor si adesea a trebuit sa ascult fluieraturile tinerilor, tipetele aproape isterice, in locul muzicii. Daca aceste "claxoane" vor neaparat sa concureze cu actorii de pe scena n-au decat! Dar pentru asta exista castinguri sau sa dea la scoala de arta si cultura sau de muzica sau cum s-o mai numi. N-am nevoie sa-l aud pe Hansi sau Johann sau Helmut sau Elvira sau Grete cum isi pun corzile vocale si rezistenta batailor din palme la incercare, cand spiritul "Rebecca(i)" incearca sa se faca auzit pe scena sau cand "The Producers" isi incheie glorios cantecul. Din pacate nu-i poti opri pe unii sa se exteriorizeze in incinta teatrului, nu-i poti opri sa nu-si reverse emotiile pline de entuziasm si exaltare, nici macar cand personalul teatrului este nevoit sa-i orbeasca cu lanterna pentru a-i linisti...Efectul a fost chiar contrariul....au crezut ca lumina lanternei face parte din efectele speciale ale musical-ului asa ca au batut mai tare din palme, au tropait ca niste cai si au fluierat si tipat de isterie....pardon....de bucurie....

2 comments:

Hellene, tomata cu scufiţă said...

Nici la altii nu e mai bine...
Din cate stiu eu, ai plecat la Viena la studii? Macar asta sa fie un plus, ca ai ocazia sa cunosti si alte culturi, cu si fara ghilimelele de rigoare.

Gloria said...

@hellene, tomata cu scufita: Asa este, sunt in Viena la studii. Da, se pare ca nici la altii nu e prea diferit. Si asa cum spuneai, suntem o paleta colorata de culturi diferite aici.