Wednesday, 25 February 2009

Prizonier

Este precum incercarea de a alerga in vis...parca ai sta in loc. Vrei sa inaintezi, privesti cu oroare cum esti urmarit, cum esti supt in adancuri daca nu te grabesti. Dar picioarele nu te asculta, iti misti mainile agitat, sperand sa indepartezi intunericul din juru-ti, incertitudinile de care te impiedici mereu, intrebarile fara raspuns, nesiguranta ce-o simti in adancul sufletului si care arde asemenea unei flacari. Un joc al focului, cand mai puternic, cand abia palpaind, cand scuipand stele de foc...iar tu...esti singurul jucator. Iti arde treptat si incet invelisul acelui organ fierbinte, care da ritm vietii tale...innegreste peretii, scrijeliti de-a lungul timpului cu tot ce inseamna plans si zambet in tine, speranta si deziluzie, frica si curaj. Bajbai prin ceata, inaintezi prin mlastini, nu vezi clar, iar sub picioare simti cum iti dispare pamantul, cum iti pierzi echilibrul, cum deodata te simti aruncat inainte, fara sa mai poti sa te prinzi de-o ramura a trecutului, fara sa mai poti privi inapoi...aruncat intr-un alt necunoscut....M-am trezit in aceeasi incapere. Eram in inchisoarea propriul meu trup, captiva a mintii mele. Nedumerirea imi crestea cu intrebarea, daca totul se scurge atata de incet, prin miscari lenese, circulare, eu de ce nu ma aflu cu o milisecunda mai departe, inainte, cu o vedere inspre viitor? Este precum marsul unui soldat aflat intre cele doua campuri de lupta. Priveste inapoi si chiar daca trecutul a imbracat deja o haina de doliu, nu stie niciodata cand il smulge din radacinile sale inapoi, fara vointa sa. Nu stie niciodata cand il loveste deodata purnic din urma, asemenea unei vaduve care isi varsa amarul. Privind inainte, nu poate deslusi aproape nimic pentru ca o Fata Morgana, il tine captiv in mrejele viitorului. Sau poate este prizonierul impresiei sale, ca stie ce se afla in spatele acelui val de mireasa...Intr-o fractiune de secunda am fost impinsa din nou in acea incapere straina, asemenea unui muzeu. Totul static, pietrificat, lipsit de orice pulsatie biologica si totusi viu...atata de viu pentru ca o flacara ma incendiaza. Un refren, un ecou rasuna in temnita. Cineva striga disperat unde?! Incerc sa evadez, dar ma lovesc de gratii, alergand inapoi. Vad o balada de imagini, o lirica de amintiri. Incerc sa ma strecor inainte, dar nu pot trece de acea ceata, nu pot strapunge griul dens, fumul sufocant. Vad doar franturi de cuvinte, vad doar bucatile unei fotografii. Raman pe loc. Am fost prinsa din nou in mijlocul cercului. In zadar incerci acuma sa-l rupi. Flacarile si-au facut din nou drum prin tine...

8 comments:

kalliope said...

captiv in libertate... sti cine sunt?

Gloria said...

@kalliope: Cine esti?...Cine sunt?...era o melodie parca...dar nu, nu stiu cine esti si daca stiu, stiu doar ce vorbeste poezia despre tine.

kalliope said...

stiam ca vei intepreta la pesoana mea singular:)) ma referam daca stii cine sunt cei captivi in libertate...

Gloria said...

@kalliope: Cine?

kalliope said...

narcomanii

Gloria said...

@kalliope: Ok, si ce vrei sa imi sugerezi cu asta?

kalliope said...

vorbeai despre "prizonier" nu cred ca exista mai prizonier decat cei mentionati mai sus...

Gloria said...

@kalliope: Aici va trebui sa te contrazic. Pentru a fi un prizonier, chiar si in propria-ti lume si minte, nu trebuie sa fi un narcoman.Daca stam bine sa ne gandim, suntem mereu niste prizonieri...prinsi in dorinte, ambitii, cugetari, nostalgii, deziluzii, melancolii, optimism, etc, etc. Modul cum te poti elibera din orice captivitate...asta ramane la alegerea fiecaruia. Unii prefera libertatea, altii se complac in celula in care au cazut sau au fost aruncati. Unii cauta de fiecare data o noua iesire, altii renunta dupa primul esec.

In final, acesta este punctul meu de vedere. Desigur, si narcomanii sunt prizonieri, niste rataciti intr-un labirint interior, dar in articolul de fata precum si in ceea ce am incercat sa exprim, narcomanii nu sunt luati in joc.