Sunday, 29 March 2009

In amintirea ta...

Oricat ai vrea si oricat de mult ai incerca sa spui NU, timpul ti-o ia inainte, destinul te joaca pe degete, iar boala...necrutatoarea boala isi infige ghearele in tine, lasandu-te incet sa suferi, lasandu-te fara suflu...Si totusi ai gasit de multe ori puterea sa te impotrivesti acestui joc, sa stabilesti tu regulile, sa mai amani cateva minute, ore, zile din viata ta, pentru a imprastia cu zambete, pentru a oferi imbratisari, pentru a gusta din sarutul dulce...sarutul daruit, dar si primit inapoi in dar. Cotrobaind in sertarul meu de amintiri gasesc atatea imagini cu tine, poze ale mintii prafuite, inghesuite undeva in camara inimii. Nu sunt uitate, ci sunt vesnice, iar eternitatea poarta mereu o haina grea, prafuita, atinsa de scurgerea minutelor, de trecerea timpului, de inaintarea lui cu pasi repezi. Dar exista! Trebuie doar deschisa usa spre inima, trebuie doar descoperit drumul memoriei inapoi in trecut, trebuie doar rascolita si scuturata putin aceasta vesnica iubire si amintire. Noi doi ne intelegeam din priviri, iar glumele tale le ingelegeam si fara a folosi cuvinte. Cat de grea trebuie sa fi fost aceasta lupta a ta cu timpul? Cu aerul care nu mai dorea sa iti patrunda in corp? Dar ma intreb, cata putere ai putut sa ascunzi in tine, incat realizand ce se intampla cu tine, sa spui totusi ca inca nu este momentul, intelegand ca fiecare secunda pierduta nu este un pas spre viitor ci unul spre vesnicie...Mi-ar fi placut sa pot sa iti citesc gandurile. Sa stiu cand va fi acel "acuma". Iar in timp ce noi ne puneam aceste intrebari, atunci cand ai devenit prizonierul propriului tau corp, atunci “pe langa tine timpul curgea domol, ca un imens fluviu de șes, ii percepeai vag pulsatiile line si nu-ti mai era teama de el, profitai intens de acest armistitiu care nu putea sa dureze, minunandu-te de puterea covîrstitoare a tacerii, si asteptai ca tu insuti sa devii tacere.” In final, moartea nu este si ea o forma a vietii? O alta nastere, o alta forma de cunoastere? Ce este la urma urmei un corp fara suflet? Nimic! Dar un suflet fara corp, face de o mie de ori mai mult decat zeci de trupuri la un loc, lipsite de tot ceea ce inseamna omenesc, de tot ceea ce inseamna devotament profesional, social, iubire si dragoste pentru cei dragi. Si cine spune ca iubirea se masoara in cuvinte? Sau in cadouri? Sau in vorbe lingusitoare, lipsite de sinceritate? Iubirea isi are formele ei si depinde de cel care o aplica. Iubirea se simte, se aude, se cunoaste in interior. Si odata primita, odata dezvaluita in acel moment al vietii, ea ramane pe veci inchisa in noi. Este cea mai placuta condamnare la care este supusa. Defapt, ca oricare alt om, si tu traiesti mereu. Pentru a avea viata nu-ti trebuie neaparat pulsatie biologica. Pentru a gusta din misterele ei, nu-ti trebuie neaparat un corp. Si nici nu trebuie sa fii pe pamant, ratacind si amestecandu-te cu negru si alb, rau si bun, pur si murdar. Odata atins acel prag, tu te inalti, atingi cote maxime si zbori spre lumina, spre bun, spre curat, spre adevar si spre adevarata nemurire. Tu defapt acuma traiesti cu adevarat! Tu acuma nu mai cunosti suferinta, nedreptate, chin, minciuna si ura. Tu acuma traiesti peste si prin noi. Stiu ca n-ai fi vrut sa pleci atata de brusc, stiu ca ai vrut sa mai zabovesti putin, sa imi mai povestesti una alta, sa iti vezi copiii inaltundu-se si nepotii crescand. Si stiu ca cel mai mult ai mai fi vrut sa saruti obrazul acelui suflet, care deja de 50 de ani l-a sarutat pe al tau. Dar nu este nimic pierdut. Tu ai atins pragul de aur intr-o viata, si l-ai luat in primire in cealalta. Somnul ti-a fost imbracat cu mii de flori, odihna ti-a fost indulcita cu mii de lacrimi, iar drumul spre inceput ti-a fost usurat cu bataile inimilor noastre, cu gandurile si sufletele noastre, spunandu-ti nu adio ci la revedere. Bunicule, zilele trecute am zburat din nou printre nori. Te-am vazut, te-am simtit si te-am auzit. Mi-a placut acolo la tine, sus. Am sa mai vin. Pe curand!

2 comments:

kalliope said...

citesc a pierdere... trist oricum, ai zburat, ti-ai adus aminte de el, ai fost mai aproape... il regreti, si-mi place acest sentiment... eu nu regret pe nimeni, sunt un gunoi

Cârtiţoiu` said...

Mda... Cunosc ce vorbeşti tu acolo în post.