Sunday, 19 April 2009

Citind in spirala

De cate ori nu te-ai gandit ca azi este un nou inceput, ca din momentul respectiv drumul vietii tale face o cotitura importanta...De cate ori nu am crezut ca putem pur si simplu sa lasam lucrurile undeva in spate...departe...undeva in trecut...De fiecare data cand luam o hotarare mai importanta, consideram ca de data aceasta incep un nou capitol, acel capitol, acea fila din viata mea, care ma introduce in noul meu roman, care provoaca o schimbare in tine, dand nastere unei alte fiinte. Dar de fiecare data uitam ceva in urma, un gand neimplinit, o emotie traita pe jumatate, o speranta inca nenascuta. Si astfel ma intorceam sute de pagini inapoi, observam ca ma aflu in aceeasi poveste, ca defapt, personajul principal sunt tot eu. Mi-am dat seama ca nu voi putea niciodata sa inchid o poarta din mine...poarta ce imi deschide drumul spre interior. Suntem formati din miliarde de sunete si cuvinte, mii de fragmente, ca in final dintr-un pasaj sa devenim un capitol, dintr-un capitol o carte, dintr-o carte un intreg, un tot, un bloc imens, rasfoindu-ne paginile la nesfarsit. Asa cum pui punct sa inchei o propozitie, asa cum stergi cu radiera un gand nedorit, asa cum apa are puterea de a dizolva, de a spala tot ceea ce este necurat, asa am crezut si eu ca pot face cu propria-mi persoana. Sa pun punct unor trairi, sa sterg anumite ganduri si idei, sa dizolv tot ce este trist in mine. M-am inselat. Nu mai cred intr-o renastere definitiva, intr-o schimbare radicala a propriului eu, intr-un drum fara intoarcere. Pentru ca tu ramai acelasi, ramai acelasi bloc de piatra, in care cioplesti sau zidesti, ramai aceeasi carte in care scrii si la nesfarsit. Te nasti mereu, in fiecare zi, stagnezi pe un anumit plan, dar te ridici pe un altul, regreti un anumit moment, dar dai uitarii unui altul...Nici nu-ti dai seama cum de la o secunda la alta te schimbi, te modifici, cum adaugi cate o pietricica sau cum rupi o fila. Si nici nu-ti dai seama ca tu esti propriul tau Mester Manole, iar sufletul acela din zid, este chiar al tau...Nu mai astept si nici nu mai cred in posibilitatea de a exista un acum' si totul de aici in colo. In schimb, doresc sa cred in puterea de a construi mereu vointa si curaj in mine, de a scrie dragoste in suflet, ratiune in gandire, de a zidi perseverenta si de a compune duiosie, de a cladi incredere si de a citi impacare...Urcand pe propria-mi spirala, citind si scriind mai departe in mine...

2 comments:

Lilu said...

important e sa stii care capitol sa-l inchei..si o data incheiat sa ramana incheiat ; pentru amintirile placute exista intotdeauna un "semn de carte"

Gloria said...

@Lilu: Hmmm, adevarul este ca aici nu te pot contrazice. Cred ca nu am stiut pana acuma care capitol trebuie incheiat, iar idea unui "semn de carte", imi place la nebunie.