Wednesday, 29 July 2009

Pe "Hanover Street"

Nu am fost niciodata o cinefila si nici nu stiu daca voi deveni vreodata, asta pentru ca niciodata nu am vazut vreun film bun aparut la timp ci doar dupa ceva vreme, cand era inlocuit de alte filme. Si asta nu pentru ca nu as fi vrut sa nu ma uit, dar pur si simplu nu reusesc sa fiu si eu in pas cu ultimele aparitii in lumea cinematografului, sa merg si eu in ritmul marilor ecranizari. Sincer spus, nici ca imi pasa acest lucru....In final tot eu sunt cea care poate decide la ce film sa ma uit, daca este unul de calitate (potrivit conceptului meu despre calitatea filmelor), daca sa il opresc la jumatatea lui, daca sa-l las sa "joace" in voia sa....De aceea nu voi stii niciodata probabil sa fac o critica cumsecade la un film vazut, sa-l descriu cat mai palpitant, cat mai interesant, sau sa vorbesc de toate defectele lui. De obicei, sunt nimicurile si poate banalitatile ce-mi atrag mie atentia in film. Sunt detaliile care imi ofera placerea de a ma uita mai departe la film, de a schita un zambet pe fata, de a-mi musca buzele de frica, de a-mi tine respiratia, de a varsa cate-o lacrima, de a ofta la sfarsit, de a ma transpune in pielea personajelor, de a actiona langa ele....in final de a face parte dintr-o lume colora sau una in alb-negru... In seara aceasta m-am uitat la Hanover Street. Este un film anglo-american regizat in 1979 de catre Peter Hyams. In rolurile principale: Harrison Ford, Lesley-Anne Down si Christopher Plummer, triunghiul conjugal, unde cei doi barbati iubesc aceeasi femeie. Soarta face ca femeia iubita sa fie sotia unuia, dar marea flacara a celuilalt. Soarta face ca si ea sa se indragosteasca de noul intrus din sufletul ei. Povestea de dragoste dintre "tinerii indragostiti" este insotita de povestea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Soarta ii aduce si pe cei doi barbati impreuna, insa nu in viata de zi cu zi, ci in viata razboiului, in fata mortii. Insa Hanover Street este si un film despre care imi povestisera bunica si mama intr-o zi cand stateam impreuna la o cafea. Trei generatii, dintre care doua vazusera deja filmul si-si schimbau cu fervoare impresiile, cautau adanc in camaruta cu amintiri, scuturand-si memoria, fredonand melodiile. Trebuia sa-l vad....si l-am vazut! Idila dintre David Halloran (Harrison Ford), pilotul american si asistenta englezoaica Margaret Sellinger (Lesley-Anne Down) este o flacara, care s-a nascut dintr-o alta flacara, in urma bombardamentelor de pe Strada Hanovra. Filmul nu este genul de drama siropoasa, unde povestea de dragoste este ridicata pana la nivelul absurdului sau unde razboiul "taie si spanzura" tot ce-i iese in cale. Dar sunt mereu surprinse doua maini ce se tin puternic cand incearca sa se fereasca de bombardamente, sunt doua maini care se ating timid in ceainarie, sunt doua maini ce se mangaie bland si plin de tandrete, doua maini ce se inlantuie pasional, impletindu-se si incercand parca sa patrunda una in cealalta. Si sunt aceleasi maini ce-si iau ramas bun, deorece un sot bun si iubitor isi asteapta sotia in spital. Sunt doua maini ce nu se vor mai atinge niciodata, ce parca nu si-ar da drumul ramand suspendate pentru cateva secunde in aer ca mai apoi sa se rupa definitv. O mana de barbat si una de femeie. Este Strada Hanovra ce i-a gazduit la primul sarut si este aceeasi strada unde tanarul pilot se pierde in multime, reluandu-si fluxul mersului din timpului razboiului. Este umorul plin de sarcasm a lui Harrison Ford, hazul colegiilor sai piloti, stangacia in prezenta "rivalului" dar si inteligenta lui Christopher Plummer, sotul aflat intr-o misiune sub acoperire. Si nu in ultimul rand este muzica lui John Barry care de la inceput pana la sfarsit m-a introdus in cadrul respectiv, lasandu-ma mult timp dupa terminarea filmului intr-un loc adapostit de pe Hanover Street...

No comments: