Monday, 6 July 2009

Traind intr-o "mare" de ganduri

6 iulie: In mod normal ar trebui sa fie vara, sa fie cald, sa stai la soare. In mod anormal, aici in Viena ploua, temperaturile au scazut brusc. Privesti afara pe geam si in loc sa iti zambeasca cerul senin, in loc sa te mangaie pe obraz o raza blanda se soare, cerul arunca tunete inspre tine, si ca o palma intepatoare iti stropeste obrazul. In mod normal eu, ca si studenta, ar trebui sa fiu in vacanta. In mod anormal ma aflu la birou, strofocandu-ma cu o lucrare de cercetare pe care trebuie sa o predau pana in august. In mod teoretic ar mai fi timp. In mod practic, timp nu este deloc. Oricum ai incerca sa fi inaintea lui, timpul este mai viclean decat tine, te pacaleste, te santajeaza, iti deschide portile spre iluzii, spre sperante, ca mai apoi sa-ti tranteasca usa in nas. Timpul te are sub aripa lui, de multe ori nu cea protectoare. Crezi ca il poti controla? Crezi ca poti fi mai presus decat el? Te-ai inselat. Pentru ca timpul este aliat cu somnul acela demonic ce-ti ingreuneaza pleoapele, este aliat cu starea aceea de ameteala, de dezorientare in timp si spatiu...De obicei se spune ca toate la timpul lor....Defapt nu cred ca exista un anume timp pentru un anume lucru. Fireste ca nu poti pretinde absurdul. Si in final, cu ce drept ai pretinde tu ceva de la timp? N-ai putut alege secolul in care sa te nasti asa cum nu poti calatori in viitor sau trecut. N-ai reusit niciodata sa grabesti unele evenimente neplacute, ca sa treaca mai repede pentru ca te faceau sa suferi, asa cum niciodata nu ai reusit sa tii in loc o anumita stare de bucurie, de extaz sau de zambet continuu. Asa ca nu mai incerca sa fii deasupra lui, caci orologiul timpului bate mult mai puternic decat al tau si fara sa ajungi macar sa te poti impotrivi, miscarea timpului iti rasuna puternic in timpan, secundarul te arunca in minutele vietii, lasandu-te ore-n sir in ratacire. Orele se transforma in zile, zilele in saptamani, saptamanile in luni, iar lunile in ani... Astfel privesc pe geam afara si incerc sa vad frumosul in ploaie, sa-i inteleg dansul ei in coborare. Gandurile imi zboara cu repeziciunea cu care picurii de ploaie formeaza mici cascade pe geamul meu. Toate aceste mici particule se prind de mana, formeaza un lant, se inghit parca una pe alta, se amesteca, se dizolva, aluneca, tot mai repede. Raman cu privirea atintita la un strop de apa de pe geam. Clar, cristalin, acuma lenes in alunecare. Suav, delicat, curat. Parca ar fi si el coplesit de tunetele cerului, de griul apasator. Oare cum ar fi daca as fi si eu un strop de ploaie? Sau chiar si tu? Ne-am mai vedea? Ne-am recunoaste? M-ai lua oare si tu de mana si m-ai trage inspre pamant? Am dansa si pe muzica ploii, in ritmul picurilor? Am zabovi si noi pe-un geam, lasandu-ne in voia puterii gravitationale, in voia primelor raze de soare, care atingandu-ne inima de cristal, ne-ar inunda cu caldura....pana la sufocare....pana la evaporare, inaltandu-ne inapoi inspre cer...?

2 comments:

ivanuska said...

Clar! Mă mut la Viena! Aici sunt 30 de grade...

Gloria said...

@ivanuska: Pai sa stii ca aici nu duci dorul de ploi! He he!