Saturday, 18 July 2009

Zborul

Simtea ca nu mai primeste destul aer, ca se sufoca. O caldura infernala ii napadea intregul corp....un corp inca nedezvoltat, tinut parca intr-o stransoare, un corp ce abia acuma ajunge in contact cu aerul. De-ar fi avut mai mult aer, de-ar fi putut respira mai usor, de s-ar misca mai liber....Totul ar fi suportabil, daca n-ar fi prins in propria sa inchisoare, in propriul sau corp, aflat in dezvoltare. Este o forma de cunoastere, atat cu sine insusi cat si cu ce il asteapta in afara sa. Trebuie sa priveasca si dincolo de propriile sale extremitati. Nu se poate rezuma doar la granita, ce cu trupul sau a format-o. Daca vrea sa supravietuiasca, trebuie sa se miste, trebuie sa inainteze, trebuie sa reuseasca sa respire, sa gaseasca si sa recunoasca oxigenul din atmosfera viciata a realitatii, a lumii inconjuratoare. Pentru ca trebuie sa invete sa respire si singur, natural, fara ajutorul nimanui. Inca de la inceput s-a confruntat cu necunoscutul. Dar treptat a inteles ca se afla aici pentru a trai. A trai inseamna a lupta, a invata, a te dezvolta. Aparent un proces banal si intr-o rapida desfasurare, este defapt asemenea unei scari in spirala. Urci mereu si nu stii cand ajungi la destinatie. Pornesti cu optimism, cu putere si curaj, dar drumul este ametitor, plin de iluzii. Ai senzatia ca vezi lumina de la capatul tunelului, mai urci o treapta, in speranta ca in sfarsit se vor adeveri presupunerile tale. Drumul este ingust, inselator, exteriorul te apasa, parca te ameninta....dar drumul se mai si largeste din loc in loc. Aceea este platforma unde te odihnesti, unde mintea ti se elibereaza, unde scapi de catusele puse la inima, unde devii indraznet privind pe fereastra si puternic accumuland experienta atator si atator trepte urcate. Altii in schimb poposesc mai mult pe aceste platforme, fac greseala sa se opreasca ceva mai mult decat necesar, se intind, se ghemuiesc la pamant si refuza urcusul, dar sunt in acelasi timp lasi sa constientizeze efortul depus pana la acel punct. Pentru orice pericol, pentru orice vant mai puternic trebuie sa fi pregatit. In urcarea ta nu stii niciodata ce te asteapta la urmatorul pas, urmatorul gand, urmatoarea cugetare. Dar in acelasi timp scara in spirala reprezinta un pas mai aproape de viata, o dovada ca nu stai in loc, o dovada ca urci mereu, te inalti, cunosti necunoscutul. Aflat in zbuciumul interior se intampla uneori sa stagneze, sa nu poata inainta. Uneori aluneca cateva trepte inapoi. In momentele acestea nu se gandeste la un esec, ci la faptul ca a lasat unele lucruri nefinalizate, sau ca si-a grabit el propriul proces de dezvoltare. Adesea ne grabim, alergam cu pasi mari si lacomi spre un lucru ce nici noi nu-l vedem clar in fata ochilor. Obosit, ramane linistit si asteapta. Asteapta cu rabdare acea flacara dinauntru ce-i spune ca poate sa mearga mai departe, acel imbold venit de undeva din exterior, necunoscut, aproape invizibil. Caldura devine tot mai insuportabila, atat drumul cat si invelisul din jurul sau parca se infasoara tot mai puternic in jurul sau, asemenea unor tepi. Seamana cu privirile invidioase, cu vorbele pline de venin, cu palmele dureroase, ce-ti ating mintea, dar iti ranesc inima...Dar el a adunat deja atata putere in el, a asteptat atata de mult acest moment, cand cu fortele proprii se poate elibera singur. Isi aduna tot curajul, mai priveste o singura data la treptele ce le-a urcat pana acuma, priveste inainte...Catusele cad, se desprind de trupul sau, care metamorfozandu-se, primeste culoare, accepta lumina, respira...Fluturele isi inalta falnic aripile, le desprinde de corpul plapand, le misca cu ardoare, bucurandu-se din plin de libertate. Fiindu-si acuma propriul stapan, fluturele isi ia destinul in primire si zboara mai departe....Traim pe cate-o treapta aflata in spirala, iar in fiecare dintre noi se ascunde un fluture...Dezvolta-i aripile....(foto)

No comments: