Thursday, 5 November 2009

Uneori

Si simti caderea. Iti simti propriul trup atras tot mai mult in jos, inspre pamant. Simti cum esti atras de forta gravitationala asemenea unui magnet. Lumea....pamantul...tu...eu...si noi la randul nostru un magnet gigantic. Ca un elastic scapat din tensiune sari intr-o directie necunoscuta tie. Sau poate stii unde te arunci tu singur? Sau poate ca sari in directia dictata de altii, de cei care au intins elasticul la maxim, care au tras de tine pana cand credeai ca acuma te sufoci, acuma ramai fara aer...Si din nou....poate ca tu insuti te supui...te supui propriilor tale slabiciuni. Esti constient de ceea ce faci, dar nu te opui. Preferi sa fii luat de val...Unele valuri ne doboara. Din unele valuri nu ne mai ridicam la suprafata. Unele sunt ucigatoare, lasandu-te sa te zbati dupa putinul oxigen, ca mai apoi sa ramai agatat de alge si sa fii supt in adancuri. Ma trezesc cateodata plutind inca deasupra apei. Realizez ca o alta miscare gresita mi-ar putea fi fatala. Incer atunci sa privesc inspre cer, unde este lumina, de unde apare in fiecare dimineata soarele, de unde cad ploile care iti innegresc zilele si mintea, cerul vast, cerul liber, cerul plin de nori, cerul de undecei dragi si de mult plecati se uita la noi, strigand fara glas Nu te ineca!...Ramai la suprafata!..Stai linistit si te lasi in voia apei. Inspir si expiri treptat. Departezi bratele de corp. Privesti mereu in sus. Deodata te lovesti de ceva tare. Este o pluta ce ti-a venit agale in ajutor. Te prinzi de ea, bucuros ca ai ales si de data aceasta sa te salvezi de la inec....

1 comment:

Andrei S. said...

O prezentare destul de plastică a zborului conştiinţei umane prin labirintul capcanelor vieţii. Dar, întotdeauna, apare ceva care ne salvează, atunci cînd atingem un punct ceva mai jos, şi anume propria noastră speranţă...

Numai bine.