Tuesday, 30 December 2014

Dumbrava minunata



Dupa mult timp, da, chiar foarte mult timp, Lizuca se intreba daca destinul asta totusi are un rol si in viata ei. Daca nu cumva ii joaca niste feste sau o pandeste plin de viclenie dupa colt ca atunci cand Lizuca o porneste la drum sa ii apara in cale. Da, destinul acesta, cateodata te ia prin surprindere, te prinde de brat si te tine in loc, cu toate ca tu ai vrea sa mergi mai departe. Si atunci te opresti, respiri adanc si cugeti. Daca cumva v-ati intrebat deja cine este Lizuca, ei bine, ea nu este fetita din povesti, din "Dumbrava minunata" si nici nu il are pe Patrocle cu ea. In schimb Lizuca noastra este o tanara, care traieste si ea intr-un fel de Dumbrava si este insotita de un suflet mare si cald, de un zambet pana la urechi si un ras cristalin. Lizuca noastra isi doreste si ea sa descopere acea Dumbrava minunata, unde licuricii spun povesti, florile canta pe la urechi si copacii te imbratiseaza. Da, se gandi ea, mergand usor pe poteca cu castani, ce ti-e si cu destinul acesta. Isi aminti de fraza autorului ei preferat "....parca suntem prinsi intr-un vals caraghios; ne despartim si ne prindem iarasi de maini, ne invartim, sarim ca sa revenim in aceeasi pozitie si, astfel, zbatandu-ne, cautandu-ne mereu, mai inteligenti si mai prosti, mai naivi si mai experimentati, masuram cu pasii si mintea incaperea asta goala, necunoscuta, cu pereti atat de inalti, de solizi. Si n-avem de ales, noi, acestia, impreuna, pe aceeasi melodie....Un concurs de rezistenta si rabdare." Da, se gandi, pe aceeasi melodie....Lizuca era prinsa intr-un voal de amintiri colorate, idilice, de-ale tineretii cum s-ar spune prin batrani. Credea ca inchise bine cutia veche de amintiri si ca puse cheia bine deoparte. Dar din cand in cand, destinul i-o fura pe ascuns si tiptil, tiptil, fara ca Lizuca sa observe vreo miscare, cutia era deodata deschisa. Era ca o invitatie la vals. Salut, ii spuse, doresti sa dansezi? In astfel de momente, la astfel de intrebari, Lizuca se speria, se impiedica in propriile picioare si simti mereu cum inima ii sare din piept. Dar accepta de fiecare data invitatia. Si ca intr-un dans de libelule, se lasa in voia lui, in voia amintirii si deodata se trezi in mijlocul "Dumbravei minunate", cu zane si domnite, cu sperante si suspine.

Lizuca mergea in pas domol. Dorea sa prelungeasca visul si amintirea in care se afla. Dorea sa reuseasca sa tina magia in palme. Dar asa e si cu destinul asta, asa cum vine, asa si pleaca. Asa cum te azvarle in Dumbrava minunata, asa te si scoate. Nu stii cand deodata te trezesti dansand. Si totusi Lizuca noastra zambea, zambea cu gura pana la urechi, se gandea la licurici si la craiese, la cutia de amintiri din nou inchisa, la valsul lent si suav de libelule, la strangerea puternica. Zambea si isi dadu seama ca destinul mai lasa si ceva urme, nu dispare complet din viata noastra. Fluturii nu au incetat a zbura, iar focul inca arde usor si incet in soba. Ei asteapta, asteapta rabdatori, ca destinul sa vina din nou, mai furtunos, mai viclean, sa reinvie flacara din ei si fluturii ce-i poarta timizi pe umeri...

No comments: